Home » Știință » Simulările computerizate oferă o posibilă explicaţie pentru orbitele excentrice ale exoplanetelor gigantice

Simulările computerizate oferă o posibilă explicaţie pentru orbitele excentrice ale exoplanetelor gigantice

Simulările computerizate oferă o posibilă explicaţie pentru orbitele excentrice ale exoplanetelor gigantice
Publicat: 12.11.2019
Condiţiile specificie ale unor sisteme solare pot duce la situaţia în care exoplanetele gigantice au orbite excentrice.

Astronomii de la Universitatea California, Santa Cruz (UC Santa Cruz), Statele Unite ale Americii, au rulat o serie de simulări computerizate pentru a înţelege modul în care exoplanetele gigantice ajung să fie plasate pe oribite eliptice excentrice, notează Phys.

Interacţiunile dintre planetele unui sistem solar pot duce la situaţia în care unele dintre acestea să fie puse pe orbite eliptice în jurul stelei sau chiar în afara sistemului solar respectiv. Observaţiile astronomice au arătat că planetele mici sunt cele mai susceptibile unor astfel de situaţii. Totuşi, au fost înregistrate multe cazuri în care planetele gigante gazoase  prezentau astfel de orbite excentrice. Astfel de observaţii care par că funcţioneză împotriva logicii comune  au ridicat o serie de întrebări în mediul ştiinţific.

„O planetă uriaşă nu este la fel de uşor de mutat pe o orbită excentrică ca o planetă mai mică, dar dacă există mai multe planete uriaşe aproape de steaua gazdă, interacţiunile lor gravitaţionale duc, cel mai probabil, la o serie de orbite eliptice”, explică Renata Frelikh, expertă în astronomie şi astrofizică a UC Santa Cruz.

În cadrul acestui studiu au fost efectuate câteva sute de simulări, în care sistemele solare aveau cel puţin 10 planete, cu orbite circulare şi mase variabile. Cercetătorii au „urmărit” evoluţia acestora de-a lungul a 20 de milioane de ani şi au observat că diferite instabilităţi au dus la coliziuni între planete, care fie au dus la distrugerea acestora, fie la formarea unor planete mai mari; apariţia orbitelor eliptice şi chiar „expulzarea” unor plaete din sistemele în care s-au format.

Analizând datele oferite de către aceste simulări, Frelikh şi colegii acesteia au ajuns la concluzia că acele sisteme solare care în momentul formării prezentau cele mai mari mase erau cele în care apăreau cele mai multe planete gigant şi, din interacţiunile acestora, orbitele excentrice.

Studiul a fost publicat în The Astrophysical Journal.

Citeşte şi:

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ucrainenii au anunțat „o altă lovitură pentru complexul militar-industrial al Rusiei”
Ucrainenii au anunțat „o altă lovitură pentru complexul militar-industrial al Rusiei”
Cresc prețurile la abonamentele pe platforma X
Cresc prețurile la abonamentele pe platforma X
Confruntări între poliție și membrii unei secte în Guatemala
Confruntări între poliție și membrii unei secte în Guatemala
Cum va fi vremea de Revelion? Meteorologii au anunțat prognoza pentru ianuarie 2025
Cum va fi vremea de Revelion? Meteorologii au anunțat prognoza pentru ianuarie 2025
Intrigi și orgolii politice în vremuri de război. „Cartierul Corpului II de armată, transformat într-un adevărat club politic de partid şi mai ales într-un cuib de intrigi”
Intrigi și orgolii politice în vremuri de război. „Cartierul Corpului II de armată, transformat într-un adevărat ...
SPECIAL. Selly, TOTUL despre Buzz House, relația cu Smără și cel mai frumos cadou
SPECIAL. Selly, TOTUL despre Buzz House, relația cu Smără și cel mai frumos cadou
Cercetătorii sunt surprinși de faptul că veverițele au început să mănânce carne
Cercetătorii sunt surprinși de faptul că veverițele au început să mănânce carne
Cum s-a ferit un general român de holera din Bulgaria în anul 1913: A dat ordin să fie construite niște clădiri pe piloni „ca în Veneția, ca să nu-l ajungă microbii”
Cum s-a ferit un general român de holera din Bulgaria în anul 1913: A dat ordin să fie construite niște clădiri pe piloni ...
În mod surprinzător, vâscul are un efect vindecător foarte puternic
În mod surprinzător, vâscul are un efect vindecător foarte puternic
Incertitudinea face parte din condiția umană –  Cum putem învăța să trăim cu ea?
Incertitudinea face parte din condiția umană – Cum putem învăța să trăim cu ea?
5 sfaturi care te ajută să bei responsabil de Crăciun și Anul Nou
5 sfaturi care te ajută să bei responsabil de Crăciun și Anul Nou
Testul HPV, „strategia de screening preferată” pentru cancerul de col uterin
Testul HPV, „strategia de screening preferată” pentru cancerul de col uterin
Test de cultură generală. Când a avut loc primul Crăciun?
Test de cultură generală. Când a avut loc primul Crăciun?
Descoperă locuri inedite pentru călătoriile tale: Aventuri din lumea largă (P)
Descoperă locuri inedite pentru călătoriile tale: Aventuri din lumea largă (P)
Cum a reușit Pipera să devină cel mai atractiv cartier din zona București-Ilfov? (P)
Cum a reușit Pipera să devină cel mai atractiv cartier din zona București-Ilfov? (P)
Transformările digitale şi viitorul marketingului (P)
Transformările digitale şi viitorul marketingului (P)
Scolioza și hernia de disc, afecțiuni ale coloanei vertebrale care pot fi tratate (P)
Scolioza și hernia de disc, afecțiuni ale coloanei vertebrale care pot fi tratate (P)
NASA, pregătită să scrie istorie în Ajun de Crăciun! O sondă va ajunge mai aproape de Soare decât orice alt obiect construit de om
NASA, pregătită să scrie istorie în Ajun de Crăciun! O sondă va ajunge mai aproape de Soare decât orice alt obiect ...